Biscuiți delicioși din făină integrală

biscuiti

Am făcut iar delicioșii biscuiți din făină integrală și tărâțe, și pentru că Ema m-a rugat mai demult să pun pe blog rețeta, mi-am făcut un pic de timp să o scriu rapid. Ce îmi place la această rețetă, este faptul că ingredientele sunt variabile, și o pot îmbunătăți/varia de fiecare dată, atât prin schimbarea

tipurilor de făină, cât și prin schimbarea proporțiilor între ele.

Ingrediente (pentru o tavă mare de aragaz):

  • 10 linguri ulei* (eu folosesc de măsline)
  • 20 linguri apă
  • Făină integrală de orice tip (eu folosesc amestec din grâu, orz și ovăz)
  • Tărâțe de grâu
  • Un sfert linguriță sare
  • Opțional: semințe de floarea soarelui, susan, mac, in, dovleac.

Mod  de preparare:

Într-un vas, punem mai întâi uleiul și apa, apoi sarea și semințele; adăugăm tărâțele și făina (după cum am spus, fiecare alege proporția între ele), astfel încât să rezulte un aluat consistent, care să nu se lipească. Cu mâna, formăm biluțe (cât o nucă mică), pe care le presăm, pentru a obține biscuiți cu o grosime de aproximativ jumătate de centimetru.  Într-o tavă, în care am pus hârtie de copt, așezăm biscuiții, și îi punem la copt 15-20 min, după care îi întoarcem pe partea cealaltă. Îi mai ținem la copt până când se rumenesc ușor (aproximativ 20 min). Atenție! Dacă îi lăsăm să se coacă prea mult, vor deveni prea tari pentru a putea fi mestecați (am probat eu pe dinții mei 🙂 ).

Biscuiții aceștia sunt delicioși, reprezentând o alternativă sănătoasă (în locul chipsurilor sau biscuiților plini de E-uri din comerț), mai ales pentru cei care merg la școală/serviciu. Au un conținut crescut de fibre (utili deci pentru cei care suferă de constipație) și merg de minune cu mere sau banane! Și pentru că rețeta poate suporta numeroase modificări, aștept sugestii pentru a încerca și alte variante!

 

*Pentru cei care vor să reducă uleiurile din alimentație, în loc de raportul 2:1 între cantitatea de apă și cea de ulei, se poate folosi o parte de ulei la trei părți de apă –  în acest caz, 10 linguri de ulei la 30 de apă.

8 gânduri despre „Biscuiți delicioși din făină integrală

  1. Iti las aici :
    o reteta japoneza ( mochi ) insa e varianta sanatoasa .
    100 gr faina de orez
    2 linguri de miere ( se mai pot adauga 1,2 in plus daca vrei sa indulcesti mai mult )
    4-5 picaturi esenta la alegere ( rom ,vanilie, portocale ,lamai)
    10-20 ml apa calduta
    Se amesteca ( consistenta este una nici foarte tare,dar nici lichida ) . Se intinde pe tava care o sa fie pusa la cuptor ,apoi se lasa totul in cuptor la 180 grade Celsius pentru 5-10 minute ( de preferabil mai mult de 5 daca nu este incalzit deja cuptorul ) . Se verifica pana cand aluatul are o crusta subtire pe margini .
    Se formeaza bilute cat sunt calde si se dau prin orice doriti ( fulgi de cocos, miere,nutella ,dulceata… – se pot adauga cateva picaturi de apa pentru ca fulgii sa se lipeasca mai bine ) .

    0 alta reteta sanatoasa :

    fulgi de orice fel ( ovaz,tarate , orz – de preferabil de ovaz )
    banane

    Cantitatea este din ochi – consistenta e mai mult apropriata de cea a unei paste )
    Se amesteca,se formeaza bilute ,apoi se pun pe o tava acoperita cu foaie de copt .
    Se da la cuptor pentru 10-15 minute ( se poate lasa mai mult daca nu a fost incalzit cuptorul ) la 180 grade Celsius .
    Se poate adauga orice deasupra .

    Daca doresti sa le incerci,te rog sa imi spui si ce parere ai !
    Pofta buna ! .

  2. Multumesc ca ti-ai luat timp sa scrii reteta de biscuiti! Abia astept sa o incerc si eu!
    Recomand acesti biscuiti din toata inima! Sunt cu adevarat deliciosi! 🙂

Lasă un răspuns la ina15 Anulează răspunsul

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s