Ecografia în sarcină – între necesitate și pericol

Probabil că ecografiile au devenit o procedură mult prea comună în timpul sarcinii, pentru ca viitoarele mămici să se mai întrebe dacă este necesară cu adevărat sau dacă poate fi periculoasă pentru bebeluș… Și asta mai ales ”datorită” medicilor, care susțin cu vehemență că fără de ele nu se poate, că evoluția fătului trebuie monitorizată și că ecografiile ne oferă informații valoroase. Nu vreau să discut aici când este cu adevărat necesară ecografia, dar sunt sigură că de multe ori se face abuz în folosirea ei (confirmarea sarcinii, evaluarea datei probabile a nașterii, determinarea sexului?); și poate n-ar fi o problemă nici cu un eco de curiozitate, să știm dacă e fată sau băiat, dacă nu ar exista voci (într-adevăr, slabe, pentru că sunt prea multe interese la mijloc) care să afirme că ecografiile pot aduce multe pagube.

În acest articol, voi încerca să răspund la trei întrebări care m-au măcinat și pe mine până nu demult.

1.  Ce este ecografia?

Ecografia este o metodă de obținere a unor imagini cu ajutorul unui dispozitiv care emite ultrasunete și receptează semnalele trimise de organele/țesuturile scanate.

2.  De ce ar fi dăunătoare utrasunetele?

Dr. Sarah Buckley, în cartea sa Gentle Birth, Gentle Mothering, arată că ultrasunetele afectează țesuturile pe trei căi:

a. prin efectul termic

b. prin cavitație

c. prin fluxuri acustice

Să le luăm pe rând…

a. Fluxul sonar cauzează încălzirea țesuturilor scanate. În sarcină, o creștere a temperaturii corpului cu până la maxim 2.5C nu reprezintă un risc, și totul pare în regulă dacă ecografiile uzuale duc la o creștere cu 1-1.5C. Însă, în cazul ultrasunetelor Doppler (o ecografie care oferă informații complexe), creșterea temperaturii poate ajunge la 5.8C. Efectele diferă și în funcție de țesutul analizat: țesutul osos se încălzește mai mult decât țesuturile moi, care se încălzesc mai mult decât fluidele. De asemenea, contează și momentul expunerii, al doilea și al treilea trimestru de sarcină fiind cele mai propice pentru producerea efectelor adverse.

b. Cavitația reprezintă producerea unui vid parțial într-un curent de lichid, ceea ce are ca efect formarea unor bule de vapori care determină coroziune mecanică. Acest fenomen se produce mai ales la nivelul țesuturilor care vor înmagazina gaz după naștere, cum ar fi țesutul pulmonar sau intestinal.

c. Fluxul acustic reprezintă jetul de fluid creat de ultrasunete, care are ca efect apariția unor forțe mecanice ce vor leza suprafețele celulare. Unul dintre efectele negative ar fi modificarea permeabilității membranei celulare la nivelul țesuturilor expuse.

3.  Ce spun studiile realizate în acest sens?

Studiile realizate pe animale nu sunt încurajatoare în sensul folosirii ultrasunetelor; efectele adverse observate sunt: distrugerea mielinei care învelește nervii, scăderea cu până la 20% a ratei diviziunilor celulare, creșterea de până la 2 ori a ratei apoptotice (moartea celulară programată), afectarea dezvoltării embrionare.

Este adevărat că studiile realizate pe oameni, care să arate efectele adverse, sunt puține, însă acest lucru nu semnifică lipsa efectelor, ci mai degrabă mascarea lor. Majoritatea studiilor pe oameni au fost realizate cu intensități de maxim 94mW/cm2, în timp ce limitele impuse în acest moment permit folosirea unor intensități de până la 720 mW/cm2 (peste 7 ori mai mult!).

Totuși, cele câteva studii arată următoarele efecte adverse: ovulație prematură, naștere prematură, greutate mică la naștere, moarte perinatală, dislexie, întârzieri de vorbire, întârzierea creșterii intrauterine (care, culmea, reprezintă chiar unul dintre diagnosticele pentru care se recomandă ecografia!) și încă altele…

Nu știu ce părere aveți voi, însă pe mine toate aceste date mă pun pe gânduri și îmi reamintesc, pentru a nu știu câta oară, că intervenția omului perturbă echilibrul normal al lucrurilor. Și, până la urmă, vorba unei blogerițe: ”De parcă dacă Dumnezeu voia să-l vedem nu ne făcea burta cu geam…”  🙂

Reclame

Viața are gust! (sau despre condimente și proprietățile lor)

mirodenii2

Toți bucătarii pricepuți recunosc faptul că o mâncare devine cu adevărat savuroasă dacă îi adaugi ceva plante aromatice. Astfel, o banală mâncare de fasole devine o delicatesă dacă îi adaugi cimbru și mărar, ciorba îi ademenește pe toți de prin casă dacă îi pui leuștean, iar la cartofi sau varză călită merg de minune frunzele de dafin. Totuși, pe lângă efectul pe care îl au asupra papilelor gustative, plantele aromatice posedă și numeroase proprietăți nebănuite de către mulți…

Iată în continuare câteva dintre proprietățile unor plante folosite ca și condimente în bucătărie:

Busuiocul este folosit adesea la preparatele din roșii, mai ales în bucătăria italiană. Sosul de busuioc (pesto) este un partener perfect pentru paste (și a devenit preferatul nostru), fiind și sănătos, deoarece busuiocul este tonic și calmant pentru sistemul nervos, ajută digestia și calmează crampele stomacale.

Cimbrul este un condiment puternic, folosit la foarte multe preparate culinare. Această plantă este benefică atât ca aliment, cât și ca tratament, pentru cei care suferă de boli digestive sau respiratorii; de asemenea, cimbrul împiedică formarea cheagurilor de sânge, depunerea colesterolului, îmbunătățește circulația și are efect antioxidant.

Coriandrul este folosit la salate și sosuri, fiind  tonic pentru stomac și inimă, dar și eficient în tratarea infecțiilor urinare.

Dafinul, folosit mai ales la tocane sau mâncăruri la cuptor, stimulează digestia, calmează crampele stomacale, este detoxifiant, fiind folosit și extern, pentru vindecarea rănilor și arsurilor.

Feniculul se adaugă la sosuri și preparate din pește, fiind un bun reglator al digestiei; previne flatulența, insomnia, greața și vomismentele.

Mărarul se folosește pe scară largă la prepararea mâncărurilor, dar și a murăturilor. Conține potasiu, sodiu, sulf, este diuretic, ameliorează tulburările digestive, insomnia, epuizarea nervoasă, stimulează lactația,  fiind și un puternic afrodisiac.

Oregano, fiind utilizat mai ales la umpluturi și pizza, ajută digestia, ameliorează simptomele gripei, are proprietăți anticancerigene și un conținut semnificativ de antioxidanți.

Pătrunjelul este unul dintre cele mai folosite condimente, cu numeroase proprietăți: conține vitamina C, fier, calciu, acid folic, împrospătează respirația, previne formarea cheagurilor de sânge, stimulează funcția ficatului, inhibă formarea tumorilor, are efect antioxidant și antibacterian, înlătură oboseala, scade nivelul colesterolului, îmbunătățește digestia și absorbția, stimulează secreția de estrogen, stimulează sistemul imunitar, fiind eficient și în menținerea elasticității pereților vaselor de sânge.

Rozmarinul este folosit mai ales de mediteraneeni, la prepararea mâncărurilor din cartofi și carne. Acționează ca stimulent al sistemului nervos și circulator, este calmant digestiv, ameliorează indigestia și flatulența. Infuzia este eficientă pentru calmarea durerilor de cap, nevralgiilor sau răcelii.

Salvia ajută la digestia alimentelor grase, calmează indigestia, durerile de gât (gargară), tratează anxietatea și transpirația excesivă.

Deci, condimentele sunt secretul mâncărurilor cu adevărat gustoase dar, după cum am văzut, au și proprietăți de care merită să ținem cont și care ne dau motive în plus să le folosim fără zgârcenie!

S.O.S, probleme la ficat!

Știați că…

  • ficatul este cel mai mare organ intern, cântărind 1,5kg;
  • una dintre funcțiile ficatului este aceea de a neutraliza toxinele și substanțele străine din tractul digestiv;
  • ficatul secretă zilnic aproximativ 1litru de bilă, necesară digestiei;
  • vezica biliară reprezintă rezervorul pentru bilă, care se golește după fiecare masă care conține grăsimi;
  • bolile ficatului poartă denumirea generică de ”hepatopatii”;
  • contrar părerii populare, vinetele stimulează funcțiile ficatului, crescând secreția de bilă?

Din păcate, bolile din categoria hepatopatiilor (hepatita, ciroza, dischinezia biliară, calculii biliari) sunt din ce în ce mai frecvente; numai în ultima săptămână am auzit de la doi prieteni că suferă de afecțiuni ale acestui organ, ceea ce m-a și determinat să scriu articolul de față. Ceea ce multe persoane nu știu este faptul că o alimentație echilibrată poate preveni sau chiar ameliora evoluția acestor boli.

De reținut!

Băuturile alcoolice, xenobioticele (medicamente, pesticide, aditivi etc), alimentele bogate în grăsimi  și proteine animale reprezintă  o amenințare serioasă pentru ficat. În schimb, de real folos sunt alimente precum: strugurii, merele, perele, cireșele, ceapa, legumele frunzoase verzi, ridichiile, măslinele, vinetele, cartofii, leguminoasele, cerealele integrale, nucile, semințele și alunele, datorită conținutului de vitamina E și acizi grași esențiali; dacă le consumăm din abundență și evităm zahărul și prăjelile, putem trata cu succes multe probleme ale ficatului, și nu numai!

Atenție!

Consultați medicul dacă pielea și ochii vi se îngălbenesc sau dacă aveți dureri în zona superioară dreaptă a abdomenului.

Mic dejun cu afine și pere

Se apropie de sfârșit sezonul afinelor, așa că săptămâna aceasta, fiind în excursie la munte, ne-am aprovizionat cu ultimele kilograme (proaspete, pentru că avem și afine congelate). Să fiu sinceră, mie nu-mi plac extraordinar de mult aceste fructe mici, dar știind că sunt pline de antioxidanti și eficiente împotriva infecțiilor (digestive, urinare), n-am ezitat în a le lua; și n-am greșit deloc, pentru că am inventat apoi o rețetă delicioasă și foarte simplă – un shake din afine și pere (merge și cu piersici, mere, banane sau alte fructe) de care, deși îl mâncăm de câteva zile la micul dejun, nu ne mai săturăm! E simplu: blenduiesc afinele și perele și asezonez cu fel de fel de semințe râșnite (dovleac, floarea-soarelui, susan, nuci, in).

Poate reprezenta un mic dejun hrănitor, fiind foarte atractiv atât la aspect, cât și la gust, chiar și pentru cei mai mofturoși copii.shake-de-afine