Maioneză vegetală

     Am descoperit această reţetă acum câţiva ani la Brînduşa, şi pot spune că, de atunci, nici că am mai folosit altfel de maioneză. Într-adevăr, conţine destul de mult ulei (tocmai de aceea trebuie consumată în cantităţi mici), dar e o alternativă mult mai bună la maioneza de ou, care conţine mult colesterol, sau cea vegetală din comerţ, care e îmbâcsită de aditivi şi conservanţi; în plus, e mult mai ieftină, uşor de făcut, iar gustul este incredibil de bun (dacă a acceptat-o până şi Timo, care este foarte reticent la astfel de înlocuitori, chiar e bună 🙂 )!

Ingrediente:

– doi cartofi mari fierţi

– 1/2 cană lapte de soia

– ulei

– 2 linguri zeamă de lămâie

– sare.

Preparare:

Cartofii se pasează fin (ca un piure), se adaugă 7-10 linguri de lapte de soia, apoi zeama de lămâie. Se mixează cu blender-ul (eu folosesc dispozitivul pentru frişcă) sau cu mixerul, încorporându-se treptat ulei, până ajunge la consistenţa unei maioneze.

Merge foarte bine la salata de crudităţi şi la pasta de mazăre!

maioneza

 

Reclame