Sărbătorind primăvara (cu suc de măceșe)

P1080771

   Pentru că vremea nu e chiar prietenoasă și, deși e teoretic primăvară, răceala pândește la ușă, mi-am amintit de băutura miraculoasă, de un roșu-cărămiziu, cu gust acrișor, care de multe ori ne-a ferit de boală.

Da, sucul de măceșe este de real folos în prevenirea răcelii sau chiar și în tratarea ei. De fapt, nici nu știu dacă e corect să îi spun suc, dar nu este nici ceai, nici sirop… Decideți voi! Cel mai important e că este foarte ușor de făcut, singurul lucru de care trebuie să te îngrijești fiind procurarea de măceșe, toamna. Noi ne-am făcut rezerve toamna asta, așa că îl putem savura cu plăcere :-).

Trebuie doar să pui 1litru de apă la fiert, iar când clocotește să adaugi o mână de măceșe uscate. Le lași acoperite pe foc doar 1minut, iar apoi le lași peste noapte în același vas, acoperite. Dimineața le bați bine cu telul, până se zdrobesc măceșele și apoi le strecori.

Sucul rezultat este un bun energizant, fiind bogat în vitamina C, vitamina A și vitamine din complexul B. Proprietățile antioxidante și antiinflamatoare îl fac foarte eficient în creșterea activității sistemului imunitar, menținerea elasticității vaselor de sânge, asimilarea mineralelor, prevenirea și tratatarea infecțiilor și multe, multe altele… Cu alte cuvinte, consumându-l nu aveți decât de câștigat!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s