Verde, verde, verde…

spanac1

Ca în fiecare primăvară, piața e inundată de grădinari care vând crudități care mai de care mai proaspete, mai viu colorate, mai atrăgătoare și dintre toate parcă verdele este cel mai prezent pe tarabe: ceapă verde, salată, pătrunjel, mărar, ștevie, urzici… Însă nouă cel mai mult ne face cu ochiul spanacul – cu frunze mici, proaspăt cules te îmbie pe loc să faci o salată! Ne delectăm și noi săptămâna aceasta cu spanac  proaspăt, cules chiar de noi de la țară. Nu ne dorim neapărat forța lui Popeye, dar știm că spanacul aduce, într-adevăr, foarte multe beneficii:

Conținutul crescut de antioxidanți protejează organismul de acțiunea radicalilor liberi și îl feresc de răceală sau alte infecții.

Magneziul, potasiul, calciul și fierul sunt de asemenea prezente în cantități considerabile, fiind importante în prevenirea anemiei, bolilor cardiovasculare și a osteoporozei.

Spanacul conține și acid folic, foarte important în sarcină pentru dezvoltarea normală a bebelușului.

În plus, spanacul conține și foarte puține calorii (23kcal/100g), ceea ce îl face perfect pentru cei care doresc să slăbească.

Alături de ridichii, ceapă verde și lămâie (care favorizează absorbția fierului din spanac, datorită vitaminei C), spanacul este un aliment excelent, mai ales acum, la tranziția de la un anotimp la altul. Așa că primăvara asta, undă verde la spanac!

Viața are gust! (sau despre condimente și proprietățile lor)

mirodenii2

Toți bucătarii pricepuți recunosc faptul că o mâncare devine cu adevărat savuroasă dacă îi adaugi ceva plante aromatice. Astfel, o banală mâncare de fasole devine o delicatesă dacă îi adaugi cimbru și mărar, ciorba îi ademenește pe toți de prin casă dacă îi pui leuștean, iar la cartofi sau varză călită merg de minune frunzele de dafin. Totuși, pe lângă efectul pe care îl au asupra papilelor gustative, plantele aromatice posedă și numeroase proprietăți nebănuite de către mulți…

Iată în continuare câteva dintre proprietățile unor plante folosite ca și condimente în bucătărie:

Busuiocul este folosit adesea la preparatele din roșii, mai ales în bucătăria italiană. Sosul de busuioc (pesto) este un partener perfect pentru paste (și a devenit preferatul nostru), fiind și sănătos, deoarece busuiocul este tonic și calmant pentru sistemul nervos, ajută digestia și calmează crampele stomacale.

Cimbrul este un condiment puternic, folosit la foarte multe preparate culinare. Această plantă este benefică atât ca aliment, cât și ca tratament, pentru cei care suferă de boli digestive sau respiratorii; de asemenea, cimbrul împiedică formarea cheagurilor de sânge, depunerea colesterolului, îmbunătățește circulația și are efect antioxidant.

Coriandrul este folosit la salate și sosuri, fiind  tonic pentru stomac și inimă, dar și eficient în tratarea infecțiilor urinare.

Dafinul, folosit mai ales la tocane sau mâncăruri la cuptor, stimulează digestia, calmează crampele stomacale, este detoxifiant, fiind folosit și extern, pentru vindecarea rănilor și arsurilor.

Feniculul se adaugă la sosuri și preparate din pește, fiind un bun reglator al digestiei; previne flatulența, insomnia, greața și vomismentele.

Mărarul se folosește pe scară largă la prepararea mâncărurilor, dar și a murăturilor. Conține potasiu, sodiu, sulf, este diuretic, ameliorează tulburările digestive, insomnia, epuizarea nervoasă, stimulează lactația,  fiind și un puternic afrodisiac.

Oregano, fiind utilizat mai ales la umpluturi și pizza, ajută digestia, ameliorează simptomele gripei, are proprietăți anticancerigene și un conținut semnificativ de antioxidanți.

Pătrunjelul este unul dintre cele mai folosite condimente, cu numeroase proprietăți: conține vitamina C, fier, calciu, acid folic, împrospătează respirația, previne formarea cheagurilor de sânge, stimulează funcția ficatului, inhibă formarea tumorilor, are efect antioxidant și antibacterian, înlătură oboseala, scade nivelul colesterolului, îmbunătățește digestia și absorbția, stimulează secreția de estrogen, stimulează sistemul imunitar, fiind eficient și în menținerea elasticității pereților vaselor de sânge.

Rozmarinul este folosit mai ales de mediteraneeni, la prepararea mâncărurilor din cartofi și carne. Acționează ca stimulent al sistemului nervos și circulator, este calmant digestiv, ameliorează indigestia și flatulența. Infuzia este eficientă pentru calmarea durerilor de cap, nevralgiilor sau răcelii.

Salvia ajută la digestia alimentelor grase, calmează indigestia, durerile de gât (gargară), tratează anxietatea și transpirația excesivă.

Deci, condimentele sunt secretul mâncărurilor cu adevărat gustoase dar, după cum am văzut, au și proprietăți de care merită să ținem cont și care ne dau motive în plus să le folosim fără zgârcenie!