Pastă de mazăre verde

Fiind, ca de multe ori, în criză de imaginaţie când vine vorba de gătit, mi-am propus să scotocesc prin amintiri un mic-dejun care să ne mai scoată din monotonia cerealelor cu lapte. Şi mi-am amintit de pasta de mazăre, un mic dejun delicios şi sănătos, pe care l-am descoperit în liceu, la cantina şcolii – pe atunci m-am îndrăgostit (şi) de mazăre. Am modificat eu reţeta, ca să fie şi mai sănătoasă, dar gustul e divin!

Mazărea verde n-ar trebui să lipsească din meniul nostru, deoarece este bogată în:

images17– acid folic = vitaminele K şi B6, care previn osteoporoza;

– luteina, importantă pentru îmbunătăţirea vederii;

– fier, important pentru prevenirea anemiei şi oboselii cronice;

– fibre (7g/100g), care reglează digestia şi ne feresc de constipaţie;

– acizi graşi omega 3, importanţi în lupta împotriva îmbătrânirii;

Conţinutul mic de calorii este un motiv în plus să consumăm mazăre (doar 81kcal/100g).

Pasta de mazăre se prepară astfel: 400g mazăre fiartă, 2 cartofi (sau 3 linguri de maioneză vegetală), 2 linguri ulei presat la rece şi un strop de sare neiodată se blenduiesc până obţinem o pastă omogenă, fină, de un verde care-ţi trezeşte papilele gustative, chiar şi la primele ore ale dimineţii, când nu ai chef să mănânci!

Reclame

Smoothie delicios din fructe de vară

Fotor0611122914Am încercat tot felul de combinaţii de fructe în ultima vreme, dar parcă nici una nu a întrecut-o pe cea din această dimineaţă! A ieşit un smoothie delicios, din fructe de vară: căpşune de la bunica, dude culese chiar de noi şi banane de la… magazin :-).

Din punctul meu de vedere, un smoothie reprezintă cel mai simplu mod de a prepara micul dejun; şi, pe lângă gustul delicios (pe care, cu siguranţă, toţi copiii îl adoră), este şi foarte rapid: doar speli fructele, le pui în blender şi gata!

Ce contează cel mai mult? CREATIVITATEA. Atâta timp cât îţi laşi imaginaţia să lucreze, vei avea parte de rezultate delicioase!

Mic dejun cu afine și pere

Se apropie de sfârșit sezonul afinelor, așa că săptămâna aceasta, fiind în excursie la munte, ne-am aprovizionat cu ultimele kilograme (proaspete, pentru că avem și afine congelate). Să fiu sinceră, mie nu-mi plac extraordinar de mult aceste fructe mici, dar știind că sunt pline de antioxidanti și eficiente împotriva infecțiilor (digestive, urinare), n-am ezitat în a le lua; și n-am greșit deloc, pentru că am inventat apoi o rețetă delicioasă și foarte simplă – un shake din afine și pere (merge și cu piersici, mere, banane sau alte fructe) de care, deși îl mâncăm de câteva zile la micul dejun, nu ne mai săturăm! E simplu: blenduiesc afinele și perele și asezonez cu fel de fel de semințe râșnite (dovleac, floarea-soarelui, susan, nuci, in).

Poate reprezenta un mic dejun hrănitor, fiind foarte atractiv atât la aspect, cât și la gust, chiar și pentru cei mai mofturoși copii.shake-de-afine

Mere acre, poame dulci

P1070497

Probabil că, între amintirile fiecăruia dintre noi, ocupă loc de frunte verile călduroase pe care le petreceam în ograda bunicii… Fie că era la munte, fie la câmpie, ne bucuram din plin de tot felul de bunătăți de sezon: cireșe, pepeni, zmeură, prune, struguri… Am retrăit și noi sentimentele copilăriei, bucurându-ne de niște mere văratice nemaipomenite, culese chiar din merii bunicii. Gustul acrișor al merelor fragede, care mai de care mai frumoase, de nu știai pe care să-l alegi, ne-a inspirat dorința de a le avea la îndemână pe toată perioada anului; și de aici ideea de face poame, adică mere uscate. Poamele reprezintă o modalitate simplă, prin care ne putem bucura de vitamine și iarna, în lipsa fructelor proaspete. Pot fi consumate cu cereale, la micul dejun, cu nuci, sau ca desert. Deși ne-am pus pe treabă cu strângere de inimă, pentru că nu mai făcusem niciodată așa ceva, toate temerile s-au risipit când am gustat primele fructe uscate – aroma perfectă. Deci au meritat bătăturile din palmă provocate de cuțit și unghiile pătate de mere! Și nici măcar nu am avut nevoie de deshidrator, sau alte ustensile speciale – doar de cuțit, un grătar de lemn și o sită deasă, pentru le feri de muște. Aaa! Bineînțeles, și de soare din belșug 🙂 .

Mic dejun de sezon

Probabil că tuturor femeilor li s-a întâmplat la un moment dat să nu știe ce să mai gătească, mai ales pentru micul dejun, care este MASA CEA MAI IMPORTANTĂ A ZILEI. Mărturisesc că exact asta mi s-a întâmplat și mie săptămâna aceasta; parcă mă plictisisem de clasicul bol de cereale cu lapte (mai ales Timo, că nu prea se împacă cu ele), și parcă dimineața nu se potrivește nici mâncarea gătită. Dimineața avem nevoie de ceva fresh, care să ne dea poftă de mâncare și să ne ofere energie pentru toate activitățile zilei. Exact acestea sunt caracteristicile micului dejun care mi-a venit ca idee pentru azi (l-am pregătit de seara, ca să nu mă mai trezesc devreme 🙂 ). Este o excelentă budincă de orez, cu fructe și semințe. Rețeta este foarte simplă:

Ingrediente (pentru 4 porții): o cană orez integral, trei-patru mere, o mână stafide, nuci/migdale/semințe/arahde râșnite, jumătate de cană de zeamă de compot/suc de fructe, fulgi de nucă de cocos, scorțișoară.

Preparare:

  1. Fierbem orezul integral (cantitatea se adaptează la numărul de persoane), astfel încât să rezulte un pilaf solid.
  2. Dăm pe răzătoare merele și le încorporăm în budincă, împreună cu toate celelalte ingrediente.

În loc de compot sau suc, puteți adăuga miere. Eu am folosit fructe de sezon pentru a orna budinca – căpșune și dude – pentru aspect, dar mai ales pentru savoare!ImagineImagine