Detoxifiere: suc de morcov și sfeclă roșie

Cu mai bine de o lună de zile în urmă m-am gândit să profit de sezon, să mă bucur din plin de crudități și să încep detoxifierea. Așa că mi-am propus (pentru o săptămână, inițial):

1. Să mănânc din plin pepene, prune, zmeură, căpșune, roșii, castraveți, ardei, țelină – tot ce se găsește crud prin ograda părinților.

2. Să evit orice aliment care conține zahăr.

A mers de minune detoxifierea mea, m-am simțit plină de energie, fața îmi era mai luminoasă, așa că am prelungit-o încă o săptămână, și încă una, și tot așa… Au trecut aproape 5 săptămâni, dar tot n-am de gând să renunț la ea!

Săptămâna aceasta am adăugat un nou ingredient la cura mea de detoxifiere: sucul de morcov și sfeclă. Pe lângă gustul delicios, această minunăție de suc aduce super beneficii pentru sănătate:

– are proprietăți detoxifiante, ajută la tratarea acneei, întârzie apariția ridurilor și ușurează munca ficatului (principalul organ implicat în detoxifiere)

– carotenoizii pe care îi conține reduc nivelul colesterolului și protejează împotriva cancerului

– previne/tratează constipația și protejează stomacul de apariția ulcerului

– are efect antioxidant și anti-inflamator

– ajută la scăderea în greutate, fiind sățios, dar cu un conținut caloric scăzut

Chiar dacă nu te tentează o cură de detoxifiere, bucură-te din plin de deliciile verii și energizează-te în fiecare dimineață cu bogăția de nutrienți din sucul de morcov!suc de morcov