Miracolul numit POLEN

Mai cu ceva timp în urmă am prins din zbor la o emisiune TV câteva afirmații făcute de o doamnă doctor invitată. Era o emisiune despre sănătate și m-a uimit că doamna vorbea despre polen și efectele lui ca despre un adevărat miracol. ”Așa să fie?”, m-am întrebat tocmai eu, care am stupi în curte de când eram mică, și care ar fi trebuit să fiu la curent cu tot ce ține de apicultură și produse apicole… Da, chiar așa – a venit mai târziu răspunsul, după ce m-am informat.

Așadar, în acest articol, 7 dintre multele beneficii ale suplimentării alimentare cu polen:Polen

 1. Polenul crud are un efect pozitiv asupra florei bacteriene intestinale, acesta inhibând dezvoltarea microorganismelor patogene.

2. Prin conținutul de calciu și vitamina D, polenul previne apariția osteoporozei.

3. Contribuie la creșterea capacității de concentrare a creierului, fiind indicat persoanelor care depun efort intelectual, dar și celor care depun efort fizic, deoarece este un bun energizant. De asemenea, este indicat în perioade de stres, depresie sau oboseală.

4. Contribuie la prevenirea cancerelor hormono-dependente (de ovar, de prostată).

5. Conține toți aminoacizii esențiali, fiind o sursă bogată în proteine. Din acest motiv, la persoanele sensibile ar putea apărea senzația de arsură la stomac, când este luat polen uscat înainte de masă. Aceste persoane pot lua polenul uscat poate fi  luat după masă, sau poate fi înlocuit cu cel crud, care nu prezintă nici un pericol.

6. Este bogat în vitamine liposolubile (A, D, E, K), dar și hidrosolubile (C, complexul de vitamine B). De asemenea, conține minerale importante pentru organismul uman, cum ar fi fierul, calciul, zincul, magneziul, seleniul, fosforul.

7. Este util în menținerea funcției reproducătoare, atât la femei, cât și la bărbați, având efecte pozitive și în tratarea infertilității.

Noi luăm polenul în două cure a câte o lună, o dată primăvara și o dată toamna, pentru a face mai ușoară tranziția de la anotimpul cald la cel rece și invers, deoarece are efecte benefice asupra imunității. Luăm câte 2 linguri pe zi, una înainte de mic dejun și una înainte de prânz.

Încearcă și tu miracolul numit POLEN!

Detoxifiere: suc de morcov și sfeclă roșie

Cu mai bine de o lună de zile în urmă m-am gândit să profit de sezon, să mă bucur din plin de crudități și să încep detoxifierea. Așa că mi-am propus (pentru o săptămână, inițial):

1. Să mănânc din plin pepene, prune, zmeură, căpșune, roșii, castraveți, ardei, țelină – tot ce se găsește crud prin ograda părinților.

2. Să evit orice aliment care conține zahăr.

A mers de minune detoxifierea mea, m-am simțit plină de energie, fața îmi era mai luminoasă, așa că am prelungit-o încă o săptămână, și încă una, și tot așa… Au trecut aproape 5 săptămâni, dar tot n-am de gând să renunț la ea!

Săptămâna aceasta am adăugat un nou ingredient la cura mea de detoxifiere: sucul de morcov și sfeclă. Pe lângă gustul delicios, această minunăție de suc aduce super beneficii pentru sănătate:

– are proprietăți detoxifiante, ajută la tratarea acneei, întârzie apariția ridurilor și ușurează munca ficatului (principalul organ implicat în detoxifiere)

– carotenoizii pe care îi conține reduc nivelul colesterolului și protejează împotriva cancerului

– previne/tratează constipația și protejează stomacul de apariția ulcerului

– are efect antioxidant și anti-inflamator

– ajută la scăderea în greutate, fiind sățios, dar cu un conținut caloric scăzut

Chiar dacă nu te tentează o cură de detoxifiere, bucură-te din plin de deliciile verii și energizează-te în fiecare dimineață cu bogăția de nutrienți din sucul de morcov!suc de morcov

Sărbătorind primăvara (cu suc de măceșe)

P1080771

   Pentru că vremea nu e chiar prietenoasă și, deși e teoretic primăvară, răceala pândește la ușă, mi-am amintit de băutura miraculoasă, de un roșu-cărămiziu, cu gust acrișor, care de multe ori ne-a ferit de boală.

Da, sucul de măceșe este de real folos în prevenirea răcelii sau chiar și în tratarea ei. De fapt, nici nu știu dacă e corect să îi spun suc, dar nu este nici ceai, nici sirop… Decideți voi! Cel mai important e că este foarte ușor de făcut, singurul lucru de care trebuie să te îngrijești fiind procurarea de măceșe, toamna. Noi ne-am făcut rezerve toamna asta, așa că îl putem savura cu plăcere :-).

Trebuie doar să pui 1litru de apă la fiert, iar când clocotește să adaugi o mână de măceșe uscate. Le lași acoperite pe foc doar 1minut, iar apoi le lași peste noapte în același vas, acoperite. Dimineața le bați bine cu telul, până se zdrobesc măceșele și apoi le strecori.

Sucul rezultat este un bun energizant, fiind bogat în vitamina C, vitamina A și vitamine din complexul B. Proprietățile antioxidante și antiinflamatoare îl fac foarte eficient în creșterea activității sistemului imunitar, menținerea elasticității vaselor de sânge, asimilarea mineralelor, prevenirea și tratatarea infecțiilor și multe, multe altele… Cu alte cuvinte, consumându-l nu aveți decât de câștigat!

1001 de… boabe (de strugure)

Ca de fiecare dată când ne întoarcem de la țară, și de data aceasta am venit încărcați cu tot felul de bunătăți: ardei roșu de toate soiurile, migdale proaspete, smochine, busuioc și pătrunjel, roșii, castraveți, ceapă roșie… Însă de departe cei mai gustoși și râvniți de noi atâta timp sunt strugurii de acasă! Indiferent că sunt albi – cu bob rotund sau alungit, negri – nohan sau 1001, butucii încărcați de ciorchini ne-au ademenit chiar din primele clipe de la intrarea în curte. Fiecare soi are caracteristici unice: nohanul are parfumul inconfundabil și aroma puternică de strugure negru, cei albi sunt fragezi și potriviți pentru cei care nu se împacă cu aromele puternice, iar cei 1001 sunt caracterizați de dulceața aceea care întrece orice desert.

În afară de gustul extraordinar, stugurii posedă și calități terapeutice extraordinare, fiind bogați în zaharuri, vitamine (B1, B2, B3, B6, C, E), minerale (potasiu, fier, calciu, fosfor și cupru), fibre solubile și multe alte substanțe chimice cu funcții importante pentru organism, denumite substanțe fitochimice. Dintre acestea, se remarcă:

struguri

 

  • resveratrolul, care este un puternic anticancerigen și previne îmbătrânirea
  • flavonoizii, antioxidanți care împiedică oxidarea colesterolului

  • antocianidinele, 
    prezente mai ales în coaja strugurilor negri, previn boala coronariană.

Având în vedere adevăratele comori ascunse în aceste boabe și echipați fiind cu cele două lădițe pline, avem curajul să dăm startul pentru sezonul strugurilor!

La un suc :-)

oS-a făcut sfecla roșie la mama în grădină, dar parcă n-aveam poftă de salată de sfeclă acum, vara, când aș mânca la fiecare masă roșiile zemoase, castraveții delicioși și ardeii fragezi care sunt în plin sezon… Deci, ce ar merge mai bine decât un suc proaspăt din sfeclă și morcov, mai ales acum, că am început în sfârșit un program zilnic de exerciții fizice?! Sfecla și morcovul reprezintă combinația perfectă pentru un suc revitalizant, bogat în vitamine și minerale.

MORCOVUL, pe de-o parte, oferă:

  • betacaroten (pe care organismul îl transformă în vitamina A, esențială pentru o vedere bună și o piele frumoasă)
  • fibre vegetale, care reglează tranzitul intestinal
  • ulei esențial, eficient împotriva paraziților intestinali.

SFECLA ROȘIE, pe de altă parte, este bogată în:

  • Fier + vitamina C, care participă la absorbția fierului, fiind utile în combaterea anemiei
  • săruri minerale alcalinizante – Potasiu, Calciu, Magneziu, utile în caz de gută sau nivel crescut de acid uric în sânge
  • folați, esențiali pentru dezvoltarea normală a fătului, îmbunătățirea memoriei și prevenirea bolii Alzheimer.

Deci, renunțați la băuturile așa-zise răcoritoare, și răcoriți-vă cu un pahar de suc natural!

Mere acre, poame dulci

P1070497

Probabil că, între amintirile fiecăruia dintre noi, ocupă loc de frunte verile călduroase pe care le petreceam în ograda bunicii… Fie că era la munte, fie la câmpie, ne bucuram din plin de tot felul de bunătăți de sezon: cireșe, pepeni, zmeură, prune, struguri… Am retrăit și noi sentimentele copilăriei, bucurându-ne de niște mere văratice nemaipomenite, culese chiar din merii bunicii. Gustul acrișor al merelor fragede, care mai de care mai frumoase, de nu știai pe care să-l alegi, ne-a inspirat dorința de a le avea la îndemână pe toată perioada anului; și de aici ideea de face poame, adică mere uscate. Poamele reprezintă o modalitate simplă, prin care ne putem bucura de vitamine și iarna, în lipsa fructelor proaspete. Pot fi consumate cu cereale, la micul dejun, cu nuci, sau ca desert. Deși ne-am pus pe treabă cu strângere de inimă, pentru că nu mai făcusem niciodată așa ceva, toate temerile s-au risipit când am gustat primele fructe uscate – aroma perfectă. Deci au meritat bătăturile din palmă provocate de cuțit și unghiile pătate de mere! Și nici măcar nu am avut nevoie de deshidrator, sau alte ustensile speciale – doar de cuțit, un grătar de lemn și o sită deasă, pentru le feri de muște. Aaa! Bineînțeles, și de soare din belșug 🙂 .

Secretul vitalităţii – germenii de grâu

Tot mai des, aud în jurul meu persoane care se plâng de lipsă de energie, oboseală, stres sau stare de nervozitate… Aşa că mi se pare foarte nimerit să vă împărtăşesc remediul natural la care am apelat noi, pentru a scăpa de aceste stări neplăcute şi pentru a ne îmbunătăţi starea de sănătate: germenii de grâu.

Mai întâi vă voi enumera beneficiile consumului de germeni de grâu, apoi vă voi povesti cât de simplu este să îi preparaţi voi înşivă. Deci, germenii sunt utili în:

  1. Tratarea tulburărilor sistemului nervos (astenie, depresie, stres, surmenaj), deoarece conţin vitamine din comlexul B – B1, B2, B6, niacină şi folaţi.
  2. Sterilitate masculină sau feminină, deoarece cantitatea considerabilă de vitamina E favorizează producerea de spermă şi ovulaţia.
  3. Combaterea nivelului crescut de grăsimi în sânge.
  4. Cancer, boli cardiace, îmbătrânire. Fiind un puternic antioxidant, vitamina E previne degenerarea celulelor, îmbătrânirea şi aterioscleroza. De asemenea, enzime din germeni, precum super-oxid dismutaza acţionează împotriva radicalilor liberi care pot leza afecta celulele.
  5. Diabet, datorită efectului combinat al vitaminelor din complexul B şi vitaminei E.
  6. Nevoi nutritive crescute: în cazul atleţilor, studenţilor, femeilor însărcinate sau care alăptează. Nu este de neglijat conţinutul considerabil de proteine al germenilor de grâu, de până la 25%.

Să nu vă sperie gândul că, pentru a vă bucura de beneficiile acestor „mici comori”, trebuie să parcurgeţi cine ştie ce procedeu complicat, pentru că nu este deloc aşa! E chiar foarte simplu: aveţi nevoie de grâu integral (se găseşte la orice plafar) şi de un mic bol. După ce spălaţi bine o cană de boabe grâu, puneţi-le în castron, şi aveţi grijă ca, oridecâte ori se usucă, să il umeziţi (de 3-4 ori pe zi). Umezirea nu înseamnă însă băltirea apei, ci pur şi simplu trecerea pe sub jetul robinetului (puteţi chiar să scurgeţi excesul de apă). pentru a evita uscarea prea rapidă, puteţi acoperi grâul cu un tifon umed. În 2-3 zile, veţi observa că, din grăunţe, ies câteva firicele mici, albe, ceea ce înseamnă că boabele au germinat. Când lungimea firicelelor atinge 1 cm, încetaţi să udaţi grâul, şi depozitaţi-l la frigider pentru a evita mucegăirea (al nostru a ţinut peste 10 zile la frigider). Vă puteţi delecta cu aceşti germeni (simpli, sau amestecaţi cu miere/fructe), înainte de masa de dimineaţă sau prânz. Indicat este să faceţi o cură cu aceşti germeni care să dureze măcar o lună, aşa că puteţi pune în fiecare săptămână la germinat câte o mână – două de boabe. Am ataşat mai jos câteva poze cu germenii preparaţi de noi săptămâna aceasta, ca idee, pentru cei care nu ştiu cum trebuie să arate (pozele sunt facute cam la patru zile după începerea procesului).

Spor la… germinat! 🙂ImagineImagineImagine